16.02.2018 08:56 Categorie: Avize

 

 

 

 

   

ANUNȚ 

privind inițierea procesului de alegere a rectorului

Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți

   

Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în temeiul art. 105 din Codul Educației nr. 152 din 17.07.2014, în conformitate cu Regulamentul-cadru privind modul de alegere a rectorului instituției de învățământ superior din Republica Moldova, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 09 din 14.01.2015, Regulamentul privind modul de alegere a rectorului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, aprobat de Senatul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți la 14.05.2015 și Decizia Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți  din 12 februarie 2018, anunță inițierea procesului de alegere a rectorului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Poate candida pentru a fi ales în postul de rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți persoana care deține titlul științific și/sau științifico-didactic și are experiență de cel puțin 5 (cinci) ani în învățământul superior și cercetare.

Candidații vor depune, pe adresa Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, un dosar de participare la concurs care va conține următoarele acte:

  1. scrisoare de intenție;
  2. curriculum vitae (format Europass);
  3. copia buletinului de identitate;
  4. copiile actelor de studii, diplomelor referitoare la titlurile științifice și științifico-didactice;
  5. documente doveditoare privind experiența în învățămîntul superior și cercetare, alte documente care atestă activitatea profesională, managerială și științifică a candidatului;
  6. programul de activitate;
  7. declarația pe propria răspundere privind lipsa de încălcări în decursul activității sale, a normelor de etică și deontologie profesională, precum și lipsa de antecedente penale.

Dosarul complet se va depune personal până la 7 martie 2018 inclusiv, între orele 8.00 – 17.00, în zilele de lucru, în adresa Secretarului Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (MD-3100, mun. Bălți, str. Pușkin, 38, biroul 811, tel.: 231 – 5-24-79, e-mail: cdsi@usarb.md).

Dosarul poate fi depus și prin poștă/prin e-mail.

În cazul depunerii dosarului prin e-mail, candidatul va prezenta, în cel mult trei zile după depunere prin e-mail, și dosarul în formă scrisă, dar nu mai târziu decât ultima zi de depunere a dosarului, stabilită în prezentul anunț.

Regulamentul privind modul de alegere a rectorului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți poate fi consultat/accesat la adresa electronică www.usarb.md sau: Regulament_Alegere_Rector.pdf